Blaga folosește elemente din folclorul românesc pentru a ancora această meditație universală în specificul local:

Această strofă instaurează iubita în poziția de („centrul lucrurilor”). Blaga folosește un paradox: pentru a vedea mai bine iubita, ochii eului liric trebuie să fugă în „tărie” (înălțime, cer). Aceasta nu este o evadare, ci o nevoie de perspectivă cosmică. Iubirea depășește planul terestru; ea necesită o privire de ansamblu, divină, pentru a fi cuprinsă în totalitate.

Iată o propunere pentru un articol de blog care analizează poezia „Dorul” de Lucian Blaga

În final, rămânem cu acea imagine tulburătoare: dorul ca arbore răsturnat, ale cărui rădăcini se pierd în cer, iar crengile sapă în adâncul uitării – un pom al cunoașterii, dar al cunoașterii prin suferință și neliniște.